
Ce înseamna echipament neconform?
Un echipament radio este considerat neconform atunci când nu îndeplinește un anumit set de cerințe, numite cerințe esențiale:
- protecția sanatatii si sigurantei utilizatorului si a oricarei alte persoane;
- protectie privind compatibilitatea electromagnetica. Prin compatibilitate electromagnetica se înțelege capacitatea echipamentelor de a functiona satisfacator în mediul lor electromagnetic fara a produce perturbații electromagnetice inadmisibile pentru alte echipamente care funcționeaza în apropiere;
- utilizarea eficienta a spectrului radio, pentru a se evita interferentele prejudiciabile.
Perturbații electromagnetice: acele fenomene electromagnetice care pot degrada functionarea echipamentelor (cum ar fi, dar fara a se limita la, zgomot electromagnetic, semnal nedorit sau o modificare a însusi mediului de propagare).
Interferențe prejudiciabile: acele interferențe care, în orice mod, afecteaza, obstructioneaza sau întrerup în mod grav si repetat un serviciu de radiocomunicatii – care opereaza în conformitate cu dispozitiile legale internationale, ale Uniunii Europene ori cele nationale – ori pericliteaza, ori produc o degradare substantiala a parametrilor de functionare a unui serviciu de radionavigatie sau a altor servicii de radiocomunicatii, inclusiv a celor destinate sigurantei vietii.
Cerințele esențiale sunt prevazute în legislația comunitara, mai exact în pachetul legislativ referitor la siguranța și conformitatea produselor cunoscut sub numele de Noua Abordare (New Legislative Framework), care este transpus de fiecare stat membru al Uniunii Europene în legislația sa naționala. Mai multe detalii sunt puse la dispoziție de ANCOM aici și aici, pentru Directivele din Noua Abordare care corespund domeniului comunicațiilor.
Un indicator cheie al conformitații unui produs (deci și a unui echipament) cu legislația Uniunii Europene și care permite libera circulație a acestuia în Uniunea Europeana este marcajul . Un echipament comercializat pe piața Uniunii Europene sau pus în funcțiune pe teritoriul Uniunii Europene – deci pe piața oricaruia dintre statele membre UE, inclusiv România – fara a avea aplicat marcaj
este considerat din start ca fiind neconform.
De ce sunt telefoanele fixe DECT 6.0 echipamente neconforme?
Telefoanele fixe de tip DECT 6.0 achiziționate din afara Uniunii Europene sunt printre cele mai des întâlnite echipamente care provoaca interferențe prejudiciabile.
DECT este abrevierea pentru Digital Enhanced Cordless Telecommunications. Standardul DECT a aparut mai întâi în Europa, ca standard universal pentru comunicațiile fara fir la distanțe scurte, fiindu-i alocata banda de frecvențe 1880-1900 MHz. Standardul DECT 6.0 se utilizeaza numai în SUA, Canada și în unele zone din Asia, unde îi este alocata o banda diferita de frecvențe, și anume 1920-1930 MHz.
Din aceasta cauza, în prezent, orice folosire pe teritoriul Uniunii Europene a acestor modele de telefon, care nu sunt conforme cu standardul DECT european, produce interferențe prejudiciabile asupra altor servicii de radiocomunicații care opereaza legal în banda respectiva de frecvențe. Mai mult, cele mai importante interferențe prejudiciabile sunt cauzate benzilor de frecvențe 3G alocate la nivel european, folosirea telefoanelor DECT 6.0 fiind deci incompatibila cu funcționarea serviciilor de telefonie mobila de generatia a treia.